Antrenorul Cosmin Olăroiu a făcut o dezvăluire surprinzătoare și a vorbit despre o pasiune interesantă pe care o are, dar despre care puțină lume știe. Este vorba despre un alt sport, în afară de fotbal, care a reușit să-l cucerească pe tehnicianul român și care îi ocupă destul de mult timp.
Actualul antrenor de la Al-Sharjah, în vârstă de 54 de ani, este pasionat de artele marțiale și vorbește cu mare patos despre sportul pe care îl practică de ceva vreme.
Cosmin Olăroiu, unul dintre cei mai buni și mai bine plătiți antrenori români ai momentului, este pasionat de artele marțiale, mai exact de Jiu Jitsu Brazilian, sport pe care l-a descoperit și a început să-l practice în urmă cu câțiva ani.
„Acum fac şi un alt sport, pe care îl recomand tuturor. Eu sunt fascinat, îmi doresc atât de mult să ajung la antrenament, de fiecare dată, pentru că descoperi acolo nişte lucruri despre care credeai că nici nu pot exista. Fac Bazilian Jiu-Jitsu, e şah absolut.
În fotbal nu există atâta strategie câtă există în sportul ăsta. Trebuie să ai tehnică, să ştii să treci dintr-un procedeu într-altul, să ai tranziţii. Trebuie să gândeşti în permanenţă, tu în permanenţă trebuie să ştii ce urmează.
Eu când ajung acasă încep să mă gândesc: din procedeul ăsta trebuie să trec în ăsta, ce am făcut, cum am făcut. Nu credeam că există un sport atât de profund, de analitic” spunea Olăroiu în Podcastul lui Damian Drăghici.
Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit despre afacerile pe care le are Cosmin Olăroiu. Acesta a dezvăluit că antrenorul român este coproprietarul unui restaurant de lux din Dubai, care îi aduce, anual, venituri considerabile.
„Olăroiu are în Dubai, are o parte a unui restaurant care e de un lux ieșit din comun. Foarte bun. Da, co-proprietar la cel mai tare restaurant din tot Dubaiul. Ascultă-mă, fiul meu și nepoții mei mi-au spus asta. Nu restaurante…să meargă toată lumea.
Trebuie să faci ceva pentru ambasade, ambasadele nu ies la restaurante decât foarte puține în România. Nu poți să asiguri și siguranță și tot. Un restaurant ca ăla dacă ai 10% din el, stai pe 2-3 milioane pe an, dacă nu mai mult.
Are un avion în mijloc. E un colos, cel mai tare restaurant din tot Dubaiul. În Dubai nu poți să dai colțul la un bloc fără restaurant de lux. Sunt mulți acolo, dacă nu 7 pe locația aia. E o imensitate, o nebunie.
Tot ce vrei mănânci, coadă de elefant. Dacă comanzi asta, îți dă coadă de elefant. Nu vezi nici prin filme”, a spus Dumitru Dragomir, citat de Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER